Scenarii de intoxicare pentru Bucureşti şi Chişinău
La 3 octombrie 1990 a avut loc reintregirea nationala a poporului german (Deutsche Wiedervereinigung), un proces firesc, pe care astazi toti politicienii europeni il considera un act normal. Atunci insa lucrurile nu erau privite la fel si foarte putini lideri au avut intuitia politica necesara sa priceapa imperativele istorice ale dezmembrarii comunismului. Reunificarea Germaniei a fost gandita de cancelarul Helmut Kohl ca un fenomen de absorbtie, acordand asistenta financiara corespunzatoare pentru ca procesul sa nu scape de sub control, scrie Gardianul.
Republica Democrata Germana fusese deja reorganizata in cinci landuri, fiind imediat supusa aceleiasi legislatii federale. Astfel, cele 14 regiuni ale RDG au devenit landurile Mecklenburg-Vorpommern, Brandenburg, Sachsen, Sachsen-Anhalt şi Thüringen (Turingia). Se adauga al saselea land format prin reunificarea celor doua parti ale Berlinului divizat. Asa s-a produs „schimbarea directiei” (Die Wende). La 18 martie 1990, avusesera loc primele alegeri libere din RDG care, impreuna cu RFG, SUA, Marea Britanie, Franta si URSS, a semnat „Tratatul doi plus patru”. Documentul acorda suveranitate totala staului german reunificat, care a ramas in Comunitatea Europeana (viitoarea Uniune Europeana).
Este indiscutabil ca reactivarea ideilor unyoniste (sic) din Germania din 1985 se datoreaza aparitiei reformatorului Mihail Gorbaciov la Moscova, care, cu sau fara misiune oculta, avea rolul de gropar al sistemului socialist. Reformele initiate in RDG aveau sa se propage rapid in tot blocul comunist, cu efectul dominoului. Ungaria relaxeaza frotniera cu Austria in august 1989 si „cortina de fier” se clatina. In consecinta, peste 13.000 de germani din RDG au incercat sa treaca in septembrie 1989 spre Vest prin… Ungaria.
In zilele de 6-7 octombrie 1989, Gorbaciov vine la Berlin pentru a marca 40 de ani de la constituirea RDG. Presedintele Erich Honnecker („pretinul” lui Nicolae Ceausescu) a refuzat reformele lui Gorbaciov si este inlocuit la conducerea RDG cu Egon Krenz. La 9 noiembrie 1989, el abroga restrictiile de calatorie spre Vest pentru est-germani. Multimea se indreapta spre Zidul Berlinului, care se prabuseste sub tarnacoape. Era momentul european astral, cel mai semnificativ de dupa razboi, cand se punea cruce unei aberatii – divizarea natiunii germane. Multi vorbesc si astazi despre „costurile, povara reunificarii”, de parca destinul unui popor se poate evalua in parale. Germania ar fi platit peste 1.500 de miliarde de dolari pentru acest moment de gratie. Unii specialisti sustin ca economia tarii este afectata si astazi de eforturile pentru reintregirea nationala, altii pretind ca trecerea la moneda euro, in 2001, ar fi cauza recesiunii.
• Scenarii de intoxicare pentru Bucuresti:
– Reunificarea costa prea mult; Romania nu este Germania, desi multe judete de peste Prut au un venit mai mare decat judetele Vaslui, Botosani, Calarasi, Olt sau Alba;
– Trebuie referendum (daca Helmut Kohl facea referendum, Germania era si astazi ciuntita);
– Sa nu suparam Moscova ca nu ne mai da gaz, chiar daca ne aflam deja intr-o economie de tip capitalist;
– Ce vor spune puterile occidentale? Vor crede ca Romania are „pretentii teritoriale”;
– Trebuie sa respectam prevederile Actului final de la Helsinki, desi multe frontiere europene au explodat prin formarea mai multor state noi, fara sa mai invoce nimeni acel document caduc, elaborat si convenit la nivel mondial tot pentru linistea Moscovei;
• Scenarii de intoxicare pentru Chisinau
– De ce trebuie sa ne unim cu Romania unde se traieste mai prost ca in R. Moldova? (Intr-adevar, miscarea anticomunista de la Chisinau nu a fost motivata economic, asa cum s-a intamplat la Timisoara sau la Bucuresti. Basarabenii nu stateau noaptea la cozi pentru… „tacamuri”);
– Daca ne unim, ne lucreaza Rusia prin diversiuni secesioniste, provocate in Gagauzia si in Transnistria (asemenea scenarii au ramas valabile din 1918 si pana astazi);
– Daca ne unim, va fi razboi din nou cu Transnistria (Igor Smirnov a amenintat iar ca va reactiva Armata a 14-a de la Tiraspol dupa ce presedintele interimar Mihai Ghimpu a cerut Rusiei sa-si retraga trupele de peste Nistru;
– Daca ne unim, nu mai putem reintegra Republica Moldova cu Transnistria (in realitate, acest deziderat este fals fiindca Rusia va pleca niciodata de bunavoie de-acolo);
– Daca ne unim, Moscova nu ne mai da gaz (evolutiile ulterioare au dovedit ca si acest scenariu este fals);
– Daca desfiintam frontiera, mii de carute cu coviltir, ticsite cu tigani, stau pe malul Prutului si abia asteapta sa napadeasca Republica Molotov (nici o asemenea eventualitate nu mai posibila fiindca magraonii nostri s-au specializat deja in portofele sau in clonarea cardurilor, din Spania si pana in Australia).
Ce cred strainii despre romanii de la Chisinau si de la Bucuresti dupa ce si-au risipit sansele prosteste? In primul rand, rusii au ramas convinsi ca ne vom reunifica tara si ca e doar o chestiune de timp. Evident, fara Transnistria. Evenimentele din aprilie 2009 de la Chisinau i-au determinat pe ziaristii germani sa urmareasca mai atent fenomenul politic din Basarabia. „Reunificarea Germaniei este un subiect de conversaţie din ce în ce mai comun în R. Moldova. Înaintea alegerilor parlamentare din 5 aprilie, cererea partidelor de opoziţie privind apropierea sau chiar unirea cu România se bucură de o susţinere din ce în ce mai mare”, scrie Der Spiegel în articolul intitulat „Visuri europene în Moldova comunistă”.
Viorel Patrichi, Gardianul
